Un adevăr trist, care mă doare – copiii nu mai citesc!
Știți de la evenimentele noastre că avem un motto cu ,,Încurajăm cititul” și venim cu multe cărți interesante pe masă pentru a-i atrage pe copii să le răsfoiască.
Anul acesta am participat la a 3-a ediție a unui super festival organizat în sectorul 6, iar ceea ce vă voi spune, va fi strict în comparație cu edițiile trecute la care copiii interacționau cu cărțile.
La prima ediție am avut mulți copii care veneam direct la masa pe care erau expuse cărțile, cu ochi mari, curioși și acea dorință să descopere ce titluri noi sunt pe masă. Asta în condițiile în care masa vecină, tot a noastră, e plină de jocuri de IQ games. Mă întrebau ,,despre ce e cartea x?’ sau ,,cine e Ivan?”, ,,dar cărți cu roboți aveți?”, ,,aveți cartea y?”. Aduc mereu titluri de la diverse edituri, doar, doar or prinde drag de ele.
Poza de mai jos îmi aduce aminte de o lecție învățată de mine – să nu judec după aparențe. Evenimentul e undeva aproape de Giulești, iar o fetiță de etnie rromă a venit la masă și privea timid. O încurajez și-i spun că poate pune mână și mi-a rămas în minte cum ochii ei verzi s-au luminat și m-a întrebat ,,pot să le ating?”. Îi zic ,,DAAA! De asta sutem aici, să prindă drag copiii de cărți, să citească”. A stat mult atunci cu mine, lua fiecare carte cu grijă, le citea pe verso, le răsfoia, iar pe unele le-a pus deoparte. ,,Pe astea mi le-aș dori acasă, pot să le cumpăr?” Îi spun că noi nu vindem cărți, dar pentru o donație, le poate lua acasă, dar am nevoie de un părinte. A plecat, dar mare mi-a fost surpriza ca aproape o oră mai târziu să revină cu mama, o blondă frumoasă, cu codițe împletite, cu ochi verzi, cu fuste tradiționale și salbă la gât. ,,Smaranda mi-a zis să vin!” A plecat cu un braț de cărți și o donație generoasă. ,,Smaranda nu merge la școală, dar citește mult”.
2025 – aceeași tarabă, noi cărți pe masă, 3 zile de eveniment. Doar 4 copii au venit direct la cărți, una dintre fetițe ne știa de multă vreme și ne-a căutat. Au mai fost ceva copii mai mari, nostalgici, care recunoșteau titlurile și spuneau ce le-a plăcut în carte. Au mai fost și ceva părinți care alegeau ei cărți pentru copiii prinși de IQ games sau metal puzzle links.
Dar restul nici nu voiau să audă și spuneau cu mândrie că ei nu citesc. Mai mult decât atât, spuneau că oricum le dă doamna prea mult de citit la școală – o carte pe modul. 5 cărți într-un an școlar.
Unde sunt copiii noștri, Kidiboti, care citeau o carte pe săptămână sau și mai și, într-un an înălțimea lor în cărți?
Mi-e dor de Smaranda… și tare mi-aș dori să știu unde e acum și dacă e bine.
