Comunitatea Kidiboților

Întrucât mulți dintre voi (părinții) m-ați întrebat, am zis să vă povestesc cum facem noi în familie cu electronicele. 🙂

De când era mititel, băiatul meu cel mare (actualmente de 12 ani) era tare pasionat de fire și butoane, ca aproape toți copiii de vârsta lui.

Noi, în schimb, am fost foarte stricți cu ecranele. Maximă utilitate, distracție marginală. Am preferat offline-ul, natură, joacă în aer liber, pentru că am zis că oricum are toată viața înainte să stea cu ochii în ecrane. Zero telefoane. Zero tablete. Doar calculator. Și foarte puține minute pe săptămână, sub supraveghere (Hour of code, Scratch, etc.).

Când era prin clasa a II-a, a început să facă programare C++. Atunci le-am luat pentru amândoi (și lui și fratelui mai mic) câte un laptop second-hand, am creat user de admin parolat și useri cu drepturi limitate (ale lor). Foarte bine până aici. Planul meu mergea perfect.:)

La un moment dat, văd că încearcă să instaleze jocuri. Dar nu reușeau, neavând user de admin. ”Nu v-a luat mult”, mă gândesc eu, satisfăcut de planul meu imbatabil.

După care, au început să devină creativi și am ajuns într-o ”cursă a înarmării”.

Nu putea să instaleze jocuri? A început să caute să joace online, extra.

Eu blocam site-ul respectiv din router pe toate dispozitivele lui.

Blocat pe wifi? Nici o problemă. El intră pe hotspot de pe telefonul mobil.

OK. Lasă că am eu ac de cojocul tău. Puneam limitări de softul de parenting control de pe telefon.

El contra-ataca, încercând să se conecteze la Wifi-ul vecinilor.

La un moment dat, eu puneam limitări la Youtube din Chrome/Firefox, că să arate doar anumite tipuri de video-uri

El intră cu browserul TOR.

Eu îi scoteam TOR-ul.

El intră via Raspberry Pi, ”ca să testeze ceva”. Și tot așa,

La un moment dat, a învățat să folosească Rufus pentru a creea stickuri bootabile de windows, să creeze noi useri. Iar noi useri puteau să instaleze programe noi… 😀

Când a început pandemia, am început să primit donații calculatoare vechi, întregi și bucăți, pe care noi, ca Asociație, le reparam și le donam mai departe copiilor nevoiași din toată țară. Evident, că stând pe lângă mine, după vreo 3 calculatoare, deja era expert. Hardware, software. Singur a construit peste 20 desktop-uri. Și a mers cu mine la unii dintre destinatari, să vadă cu ochii lui plusvaloarea pe care a făcut-o în societate.

Odată, pentru că era “la embargo” pe celelalte dispozitive electronice, și-a făcut un calculator nou din resturi. Să testeze. RAM, placă de baza, HDD de 80GB, sursă, Windows nou, antivirus,… Calculatorul a ajuns la o familie de prin Moldova Nouă. Dar el prinsese deja gustul…

Pe urmă, a început să-și dorească un PS4. Le căuta pe Ebay, Olx, emag… Eu i-am zis:

”Tati, chiar dacă găsesc unul nou-nouț pe stradă, sigilat și parfumat, tot nu ți-l aduc în casă. Nu sunt de acord cu el.”

A stat, s-a tot gândit, s-a răsucit, după care îi vine o idee.

”Tati, când mai mergem la târgurile de vechituri, lasă-mă să cumpăr eu, din banii mei, o consolă veche, să învăț să negociez. E bine pentru mine, plus vreau să o desfac. Promit că nu dau mai mult de 5 lei pe ea.”

(Explicație: noi, ca familie, în perioada pre-covid, mergeam foarte des la târgurile de vechituri ca să învețe copiii negociere. Dar despre asta vă povestesc altă dată).

Și-a luat copilul singur, negociate la sânge, mai multe astfel de console, cu 3-5 lei/bucata din banii lui. După care s-a dat peste cap să le facă să funcționeze. Tutoriale, trial-and-error. Și până la urmă a reușit.

Iar limitări. Întâi temele, restul de activități, pe urmă joacă.

Într-o seară, ne uităm la un film pentru școală pe laptopul unuia din băieți și apare mesajul de la BitDefender (care are și el o componentă de Parenting), care spunea că în câteva minute ecranul se va bloca, că este ora 10 seară și trebuie să doarmă.

Cel mare, relaxat: ”Tati, nu te mai ridică, că stai comod. Bag eu parolă de admin de Windows să prelungim timpul pentru film, că oricum o știu.”

Am rămas paf. Nevasta-mea râdea de se prăpădea de mine, precum și de paranoia mea de cybersecurity. Da. Mi-am recunoscut înfrângerea (plus am schimbat iar toate parolele de prin toată casă). Odiseea continuă și azi.

Evident, am tras câteva concluzii până acum:

E vital că partea de coerciție să vină la pachet cu partea explicativă. Copilul trebuie să înțeleagă (atât cât se poate) că lumea online-ului este FOARTE periculoasă. Să vadă el cu ochii lui, să simtă consecințele pe pielea lui. Să vadă atât de la părinți, cât și de la străini, care au alt ascendent moral asupra lui.

Copiii nu înțeleg de ce trebuie să se ferească. Sincer să fiu, nici majoritatea adulților nu știu prea multe. De la hackeri până la marketeri, toți vor ceva de la noi. Ideal este să înțeleagă aceste pericole și să se comporte responsabil.

Nevoia te învață. Plus satisfacția pentru suflețelul lui ca să vadă că calculatoarele create cu mâinile și creierașul lui au schimbat destine unor copii i-a crescut enorm stima de sine și dorința să auto-evolueze.

Pentru că i-am arătat și partea urâtă de dependenței de ecrane, acum, că să se concentreze la școală mai bine, a găsit el singur niște programe care îi limitează accesul la lucrurile care îi atrag atenția. E mult mai bine așa… M-a surprins foarte plăcut.

Presiunea socială pozitivă/negativă, anturajul, sunt enorm de importante. Și, atât cât putem, noi, părinții, ar trebui să-i ajutăm să aibă anturajul corect, cu sistem de valori corect.

Deasemenea, am învățat ca în toate, moderația este cea mai bună. Noi nu le-am interzis total jocurile, dar le-am pus o limită. Dezacordul dintre noi intervenea când încercau să depășească acea limită. Majoritatea jocurilor sunt gândite astfel încât să fie mindless entertainment, să te țină online cu orele, cu zilele, apăsând butoanele biologice care generează cel mai ușor dopamină și care generează dependență.

 Sper că pățaniile mele să va ajute pe cât mai mulți dintre voi, dragi părinți. 🙂

Multe dintre aceste învățăminte le-am inclus și în Cursul de Cybersecurity pe care îl facem odată pe săptămâna pentru juniori (lunea de la 18.30). Copiilor li se pare super-cool să afle informații despre hackeri și “oameni răi” și cum să se păzească de ei, noi suntem fericiți că putem să deschidem ochii copiilor și părinților.

Copiii din ziua de azi sunt deștepți și motivați. Trebui doar puțin direcționați, că să-și atingă potențialul, să nu se piardă.

Voi ce probleme întâmpinați acasă? Puteți comenta mai jos. Mulțumesc anticipat.