Comunitatea Kidiboților

Aceasta este o poveste personală. O împărtășesc cu voi, dragi Kidiboți,, gândindu-mă că poate o să ajute pe cineva.

S-a întâmplat la începutul pandemiei. Juniorul meu cel mare era în clasa a V-a atunci și tocmai în martie 2020 toată planeta a intrat în carantină COVID. Școlile s-au închis și trebuia să învățăm de-acasă.

Având în vedere că enorm de mulți copii nu aveau calculatoare cu care să intre la cursurile online, am zis să încercăm să ajutăm. Așa că am vorbit cu diverși oameni de bine de la companii diverse, care au zis că vor și ei să ajute. Așa că am început să primim calculatoare.

Câteva dintre ele erau noi-nouțe.

Dar marea majoritate din ce-am primit erau calculatoare vechi, care fuseseră înlocuite cu altele performante la firmele respective. Unora le lipseau diverse componente. Nu mai fuseseră pornite de ani de zile. Praful se pusese pe ele de 2 degete.

Dar chiar și așa, noi ne-am bucurat, pentru că din atâtea calculatoare vechi incomplete, urma să stăm și să asamblăm calculatoare FUNCȚIONALE. Deci, am zis ”DAAAA, LE PRIMIM”

Zis și făcut.

M-am suit în mașină, m-am dus la donatorii de hardware, am ridicat fierătăniile și le-am adus la noi acasă, să le reparăm.

Aici intervine juniorul meu cel mare.

Am pus niște pături în mijlocul sufrageriei, am pornit luminile, am adus câteva desktop-uri, șurubelnițe, monitoare, cabluri. Și l-am chemat.

”Tati, uite, astea sunt niște calculatoare vechi. Sunt nefuncționale. Dar putem să le reparăm împreună și pe urmă să mergem să le donăm la copii care nu au calculator, drept urmare nu pot să intre la cursurile online și nici nu pot învăța. Deci, aceste calculatoare, deși vechi, pot să le schimbe viața în bine. Ai să vezi că este ca la LEGO. Click-clack. Și e logic. Deci, vom face o faptă bună și ne vom și distra.”

I-am arătat întâi care sunt componentele. Carcasa, hard-diskul, procesorul, coolere, sursa, plăcuțele de RAM, CD-ROM, floppy-disk (old-school, știu), conectorii…

Am început să asamblăm primul calculator, inclusiv ștergându-l de praf. La final, apăsăm de buton, vedem că pornește – PRIMA VICTORIE.

Doar că trebuia șters tot ce era pe hard-disk, ca să instalăm un nou sistem de operare. I-am arătat cum se face un stick bootabil pe site-ul Microsoft, a priceput rapid. L-am trecut prin procedura de instalare de Windows. Clicka-clicka, aștepți, loading, dai enter. Iar aștepți. Uraaa. La final, aveam un Windows 10 funcțional (Unregistred, dar perfect funcțional).

Dar am zis ”Tati, acum trebuie să ne gândim ce să mai punem pe acest calculator astfel încât copilul care îl va folosi să-i fie cât mai ușor. Păi, trebuie să ne asigurăm că are un anti-virus puternic. Să aibă un browser securizat, care să nu-i crape calculatorul. Să poată să folosească un program de editare texte și program tabelar. Să poată să arhiveze/dezarhiveze. Să citească pdf-uri, pe care profesorii sigur i le vor da.”

Zis și făcut. Am instalat totul. La final, am restartat de câteva ori calculatorul, să ne asigurăm că totul este bine.

Excelent. Pasul următor? Du-te și îmbracă-te. Eu am pus calculatorul, cu tot cu monitor, mouse, tastatură, cabluri într-o sacoșă de rafie.

”Dar unde mergem?” zice el?

”Gândește-te acum la un copil pe care tu îl știi, care nu are calculator și care merită să fie ajutat.”

”Gata, știu, este un coleg de-al meu, xxxxx. Are și o situație dificilă”.

Perfect. Îl sunăm pe acel coleg, vorbim și cu mama lui și într-o oră eram la el la poartă.

Juniorului meu i-a plăcut atât de mult să fie Moș Crăciun (în martie), încât a fost foarte motivat să se apuce de alte 20 de calculatoare. I-a luat cam o săptămână până le-a terminat, dar la final era expert in hardware, instalat Windows, Zoom, diverse utilitare, conectică.

Restul de calculatoare le-am dat prin tot Bucureștiul și prin țară la oameni care meritau.

În urma acestei acțiuni, juniorului i-a intrat în cap ca este foarte bun la așa ceva, iar abilitățile lui în domeniu au crescut. Reinforced Learning. La școală era considerat de toată lumea ca fiind expertul #1 în hardware, ajutând cadrele didactice sau colegii să-și rezolve problemele cu tehnica. A dezvoltat roboți, Arduino, Raspbery Pi, a creat set-up-uri pentru minare de criptomonedă (când erau în vogă), NFT-uri, tranzacții cu diverse obiecte virtuale/fizice, a făcut programare în C++, a fost trainer la diverse cursuri online sau offline (Atlantykron) și multe altele. Acum spune că vrea la MIT :).

Acel moment când am început să reparăm amândoi calculatoare să ajutăm pe alții a fost un moment determinant în evoluția lui ulterioară. Un punct de inflexiune. Și punctele de inflexiune pot fi generate de către noi, adulții, ca să-i ajutăm pe copii.

Concluzii:

• a contact exemplul personal – m-a vazut pe mine între componente, în mijlocul casei lui, și ușor-ușor a fost atras.
• a contat o finalitate inspirațională. Faptul că muncea astfel încât să ajute copii cu o situație materială mai slabă să aibă un viitor mai bun.
• a contat faptul că de când s-a apucat până când a avut primele mici puseuri de dopamină nu a trecut mult. Uraa, ai reușit să scoți un RAM. Și plăcerea a continuat.Uraa, ai conectat hard-disckul. Uraa, s-a aprins calculatorul. Uraaa, ai reușit să reinstalezi Windows-ul. Uraa, ai reuști să faci un copil și pe familia lui fericiți. Bravo, deja ai un skill extraordinar, pe care majoritatea oamenilor nu îl au.
• a contat aprecierea pe care el a simțit-o de la cei ajutați, de la dirigintă, de la alți colegi/părinți.

Sper să te ajute această experiență personală. Mai ales acum, când informația este disponibilă peste tot, dar focusul e la mare căutare. 🙂