Prințul Miorlau – o frumoasă şi amuzantă poezie scrisă de Nina Cassian

17 puncte bonus

42 rezolvări

Romană

Într-o împărăţie cam ploioasă,
trăiau un împărat şi-o-mpărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
Si miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “miorlau!” pentru „nu vreau!”

(-N-am înţeles! veţi spune voi.
Ce-i acesta, prinţ? Sau pisoi?
Te rugăm să nu-ţi urmezi povestea
Până nu ne lămureşti acestea.

-Răbdare, dragii mei copii,
şi singuri vă veţi lămuri.)

Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit
De loc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane-
el miorlăia că vrea baloane;
şi-n loc de baloane
voia tromboane
şi–n loc de tromboane,
voia bomboane,
dar nişte bomboane,
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n tromboane!

Astfel de dulciuri –vai!- nu se găseau….
Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă-afară;
Miorlau! – că-afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare…
………………………………………
…Albi şi Împăratul, albi şi-mpărăteasa.
De-atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziseră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
……………………………………..
”Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau !”