Capitolul XXIX – Balul

5 puncte bonus
1 rezolvări
Romană

Autor quiz: AlergatoareaRapida94

0
(0)

Balul

Deodată muzica începu să cânte şi se avântară cu toţii la dans.
Grăbilă începu s-o învârtă pe Stăncuţa cea cu părul negru, Ştietot dansa cu Fulg-de-nea, Dondănel cu Rândunica. Şi — cine şi-ar fi putut imagina! — doctorul Pilulă dansa cu Mierinana. Da, da! Mierinana venise şi ea la bal. În locul halatului alb, în care se obişnuiseră toţi s-o vadă, se îmbrăcase într-o rochie frumoasă, cu floricele şi nu mai semăna deloc cu acea Mierinana severă, care dădea dispoziţii cu atâta autoritate acolo, la spital. Se învârtea în dans cu mâna pe umărul lui Pilulă şi, zâmbind, îi spunea:
— Recunoaşte, totuşi, că metoda noastră de vindecare este mult mai bună decât a voastră. Orice leziune, rană, zgârietură, vânătaie, furuncul, ba chiar abcesele, trebuie unse cu miere. Mierea este o substanţă dezinfectantă foarte bună şi previne supuraţiile.
— Nu pot să fiu de acord cu dumneata, o contrazicea doctorul Pilulă. Toate rănile, zgârieturile, leziunile trebuie unse cu iod. Iodul este un foarte bun dezinfectant şi previne supuraţia.
— Cel puţin fii de acord că iodul dumitale arde pielea, în timp ce tratamentul cu miere este complet nedureros.
— Pot fi de acord că tratamentul cu miere poate fi indicat numai pentru prichinduţe, dar pentru prichindei mierea dumitale nu e bună de nimic.
— De ce? se miră Mierinana.
— Doar ai recunoscut şi dumneata că tratamentul cu miere e nedureros.
— Şi, dumneata ţii neapărat să fie dureros?
— Neapărat, răspunse doctorul Pilulă. Dacă un prichindel sare gardul şi-şi zgârie piciorul, zgârietura trebuie arsă cu iod pentru ca prichindelul să ţină minte că a te căţăra pe garduri e primejdios şi altă dată nu va mai sări gardurile.
— Altă dată el nu va mai sări gardurile ci se va urca pe acoperiş, va cădea şi-şi va sparge capul, spuse Mierinana.
— Atunci îi vom unge capul cu iod şi va ţine minte că urcatul pe acoperiş e la fel de periculos. Iodul are o foarte mare însemnătate educativă.
— Medicul trebuie să aibă în vedere nu importanţa educativă, ci alinarea suferinţelor bolnavului, îi răspunse Mierinana. Cu iodul ăsta al dumitale nu faci decât să-i măreşti suferinţele.
— Medicul trebuie să le aibă în vedere pe toate, spuse Pilulă. Bineînţeles, dumneata, care le tratezi pe prichinduţe, poţi, în general, să nu ai în vedere nimic, dar când îi vei trata pe prichindei…
— Să vorbim mai bine despre altceva, îl întrerupse Mierinana. Cu dumneata e imposibil să dansezi!
— Nu, cu dumneata e imposibil să dansezi!
— Şi nici nu prea eşti politicos!
— Da, sunt nepoliticos, deoarece dumneata susţii în faţa mea nişte opinii de o totală ignoranţă.
— Ba dumneata susţii opinii de o totală ignoranţă! Dumneata nu eşti medic ci un nenorocit de vraci…
— Iar dumneata… dumneata!…
De supărare doctorul Pilulă nu mai putu spune nimic.
Se oprise în mijlocul ringului şi, întocmai unui peşte scos din apă, ba deschidea, ba închidea gura. Perechile de dansatori veneau val-vârtej peste el. Mierinana se simţea şi ea prinsă în înghesuială. Ea îl trase de mânecă:
— Ei, haide, dansează! De ce te-ai oprit? îi încurcăm pe ceilalţi. Pilulă dădu din mână a lehamite şi porniră să danseze din nou.
Un timp dansară în tăcere, apoi începură iarăşi discuţia despre metodele de vindecare.
Gogoaşă dansa cu Bondocica. Discuţia lor era cu totul diferită de a celor doi.
— Dumitale îţi plac bomboanele? o întrebă Gogoaşă.
— Foarte mult, răspunse Bondocica. Dar dumitale?
— Şi mie. Dar cel mai mult îmi plac prăjiturile.
— Iar mie, mai mult decât orice pe lume îmi place îngheţata.
Şurubel dansa cu Veveriţa.
— Eu visez să învăţ să conduc automobilul, spunea Veveriţa. Multe prichinduţe de la noi au învăţat — înseamnă că voi putea şi eu să învăţ.
— E un lucru foarte simplu, aprobă Şurubel. Întâi trebuie să cuplezi ambreiajul, pe urmă să alimentezi cu gaz…
Habarnam dansa cu Ochi-albaştri. De fapt e doar un fel de a spune că Habarnam dansa. În realitate dansa numai Ochi-albaştri, în timp ce Habarnam ţopăia asemenea unui ţap, o călca pe picioare pe Ochi-albaştri şi-i lovea cu coatele pe ceilalţi.
În cele din urmă Ochi-albaştri spuse:
— Hai să stăm jos, mai bine. Se aşezară amândoi pe bancă.
— Ştii, mărturisi Habarnam, eu nu ştiu deloc să dansez.
— E bine că recunoşti singur asta, îi răspunse Ochi-albaştri. Altul în locul dumitale ar fi înşirat verzi şi uscate, că-l dor mâinile şi picioarele, pe când dumneata ai spus cinstit că nu ştii. Văd că pot să fiu prietenă cu dumneata.
— Bineînţeles că poţi, fu de acord Habarnam.
— Mie îmi place să fiu prietenă cu prichindeii, spuse Ochi-albaştri. Nu agreez prichinduţele pentru că se laudă cu frumuseţea lor şi-şi pierd timpul în faţa oglinzii.
— Sunt şi prichindei cărora le place să se tot privească în oglindă, răspunse Habarnam.
— Dar dumneata cred că nu eşti din ăştia, Habarnam, nu? Nu-i aşa că nu eşti din ăştia?
— Nu, eu nu sunt din ăştia, răspunse Habarnam. Spusese o minciună, în realitate se învârtea şi el destul de des în fata oglinzii, admirându-se. Ca de altminteri oricare alt prichindel.
— Sunt tare bucuroasă că nu eşti din ăştia, spuse Ochi-albaştri. O să fim prieteni amândoi. Vreau să-ţi fac o propunere nemaipomenită. Hai să ne scriem unul altuia … scrisori. Întâi o să-mi scrii dumneata o scrisoare şi după aceea o să-ţi scriu eu.
“Na-ţi-o bună!” gândi Habarnam care nu cunoştea decât literele de tipar şi se ruşina grozav de neştiinţa sa.
— Ce nevoie avem de scrisori? mormăi el descumpănit. Doar locuim aproape. Putem să stăm de vorbă şi fără scrisori.
— Ah, ce nesuferit eşti, Habarnam! Nu vrei să faci nimic pentru mine. Doar e atât de interesant să primeşti o scrisoare!
— Ei, bine, fu de acord Habarnam. O să-ţi scriu o scrisoare.
Curând se întunecă. Peste tot se aprinseră sute de lampioane colorate. Scânteiau în copaci şi pe chioşcuri. Unele erau ascunse în iarba de sub pomi, astfel că totul părea învăluit într-o lume de vrajă. Parterul pavilionului pentru orchestră era ascuns de o frumoasă perdea albastră. Pe neaşteptate perdeaua se dădu în lături, descoperindu-le celor de faţă — scena.
Pe scenă urcă poeta Floare-de-colţ care strigă:
— Linişte! Faceţi linişte! Imediat va începe concertul. Atenţie!
Se aşezară cu toţii pe bănci şi se pregătiră să asculte.
— Atenţie! continuă să strige Floare-de-colţ. Prima din program sunt eu. O să vă recit noile mele versuri despre prietenie.
Prichindeii şi prichinduţele începură să bată furtunos din palme. îndată ce aplauzele se potoliră, Guslă făcu semn cu bagheta, orchestra începu să cânte şi Floare-de-colţ îşi recită versurile despre prietenie în acompaniament de muzică. Versurile acestea nu erau cu nimic mai prejos de alte compuneri ale sale şi se încheiau cu cuvintele: “Cu toţii azi să ne-mprietenim, cu toţii să-ntărim prietenia!”
După recitarea versurilor, care plăcură foarte mult tuturor, se produse ansamblul de dansuri. Douăsprezece prichinduţe, gătite cu panglici şi frumoase rochii viu colorate, au executat diferite dansuri, dintre care cel mai bun s-a dovedit a fi unul numit “Napul”. Spectatorii au aplaudat îndelung şi au strigat “bis”, astfel că “Napul” a fost repetat încă de două ori. După ansamblul de dansuri apăru corul prichindeilor din Oraşul Zmeelor. Corul execută câteva cântece.
Îndată ce corul părăsi scena, Guslă coborî de la etaj alunecând pe un stâlp, veni pe scenă şi începu să strige:
— Făceţi-vă-ncoace, fraţilor! Veniţi lângă mine!
Ştietot cu Grăbilă, doctorul Pilulă şi ceilalţi prieteni ai săi urcară pe scenă.
— Atenţie! anunţă Guslă. Acum se va produce corul prichindeilor din Oraşul Florilor.
Îşi duse piculina la buze şi împreună cu ceilalţi prichindei cântară balada micului greieraş, pe care o compusese poetul Floricică:
Şedea în iarbă-un greieraş,
Asemeni unui pepenaş,
Era verde peste tot,
Era verde peste tot.
Ierbuşoară doar mânca,
De gâze nu s-atingea,
El cu muştele-i prieten,
El cu muştele-i prieten.
Dar deodată se-arătă Broasca burtă-lacomă,
Şi-l mâncă pe greieraş,
Şi-l mâncă pe greieraş.
Nu gândise, nu ştia,
Şi deloc nu se-aştepta
La acest sfârşit,
La acest sfârşit!
Atât de trist era acest cântecel, încât la final nici cântăreţii nu mai rezistară şi izbucniră în hohote sfâşietoare. Tuturor le părea rău după micul greieraş pe care-l mâncase broasca cea lacomă. Se vărsau şiroaie de lacrimi.
— Şi ce bun era micul greieraş! plângea cu sughiţuri Zăpăcilă.
— Nu se atingea de nimeni şi era prieten cu muştele, spuse Grăbilă.
— Şi drept răsplată l-a mâncat broasca! adăugă Şurubel. Numai Ştietot nu plângea şi-şi consola prietenii:
— Nu plângeţi, fraţilor! Broasca nu l-a mâncat pe micul greieraş. Nu-i adevărat. Ea a înghiţit o muscă.
— Totuna e… plângea cu sughiţuri Şurubel. Mie mi-e milă şi de muscă.
— De ce să ne fie milă de muşte? Ele nu fac decât să ne bâzâie pe toţi şi să răspândească molimele. Ia te uită, ce-aţi mai născocit — să plângeţi din pricina unei muşte.
— Dar eu nu plâng din pricina unei muşte, spuse Dondănel. Pur şi simplu mi-am adus aminte cum cântam cântecelul ăsta când eram la noi acasă.
Deodată Habarnam începu să urle cu atâta putere, că de mirare uitară cu toţii să mai plângă şi încercară să-l potolească. Îl întrebară de ce plânge atât de tare, însă Habarnam se smiorcăia şi nu răspundea. În sfârşit, spuse printre sughiţuri:
— Mie… de… Pe… mie de Pe… Mie de Peticel mi s-a făcut dor!
— Cum de te-a apucat aşa, tam-nesam? se mirară cu toţii. Nu ţi-a fost dor până acum şi deodată — nu mai poţi de dor!
— Da! răspunse Habarnam alintându-se. Eu sunt aici, iar Peticel a rămas acasă!
— Ei, lasă, că nu se prăpădeşte Peticel fără tine, spuse Grăbilă.
— Ba da, o să se prăpădească! Ştiu eu că lui îi e dor de mine. Peticel e cel mai bun prieten al meu, iar eu nici măcar nu mi-am luat rămas bun de la el când am plecat cu balonul.
— Păi, de ce nu ţi-ai luat rămas bun?
— Ne certasem şi n-am vrut să-mi iau rămas bun. Când ne-am luat zborul el se uita numai la mine şi-mi făcea semn cu mâna, iar eu, dinadins, m-am întors cu spatele şi n-am vrut să-l privesc. Pe atunci eram mândru pentru că zburam cu balonul, dar acum mă mustră asta… cum îi spune?
— Conştiinţa, îi suflă doctorul Pilulă.
— Întocmai, întocmai, fraţilor, conştiinţa! Dacă mi-aş fi luat rămas bun, mi-ar fi acum mai uşor. Să ne întoarcem acasă, fraţilor, ca să mă împac cu Peticel şi să-mi iau rămas bun de la dânsul.
— Dacă ne întoarcem va trebui să spunem “bun găsit”, şi nu “la revedere”, zise Ştietot.
— Totuna-i, eu o să-i spun întâi “la revedere” şi după aceea “bun găsit” şi totul va fi bine.
— Prieteni, va trebui s-o pornim înapoi, spuse Guslă. Habarnam vrea acasă.
— Da, fraţilor, şi eu cred că e timpul să mă întorc acasă, zise Pilulă. Păi, dacă se îmbolnăveşte cineva în Oraşul Florilor acuma cât eu lipsesc, n-are cine să-l trateze.
— Ei bine, ne-am plimbat destul, ajunge, hotărî Ştietot. Oricum, cândva tot trebuia să ne întoarcem acasă. Mâine pornim în călătorie.
Balul se sparse. Ochi-albaştri veni lângă Habarnam.
— Iată că a sosit clipa despărţirii, spuse ea cu tristeţe.
— Da… răspunse încet Habarnam. E timpul să ne întoarcem acasă.
— Aţi stat puţin de tot la noi.
— As vrea foarte mult să mai rămân, dar aş vrea să merg şi acasă, zise Habarnam lăsând capul în jos.
Ochi-albaştri rămase o vreme pe gânduri, apoi spuse:
— Desigur, e timpul să te întorci acasă. Ţi-au rămas acolo atâţia prieteni care, fără îndoială, sunt neliniştiţi din cauza dumitale. E bine că nu ţi-ai uitat prietenii.
Stătură o vreme fără să vorbească. Habarnam ar fi vrut să spună ceva, dar nu se ştie de ce, i se ridicase un nod în gât şi cuvintele nu răzbeau în afară. Privea în jos, scurma pământul cu călcâiul şi nu se hotăra să se uite la Ochi-albaştri. Îi era teamă să nu-i observe lacrimile. În sfârşit, amândoi îşi ridicară în acelaşi timp capul. Ochii li se întâlniră.
— Vrei să-ţi cos o trăistuţă pentru drum? întrebă ea.
— Vreau.
A doua zi Ştietot şi prietenii lui porniră la drum. Se hotărâse ca întreaga călătorie să se desfăşoare pe jos. Balonul era spart, repararea lui aproape imposibilă şi pe deasupra nici vântul nu li se arăta prielnic, În fruntea tuturor păşea Ştietot cu busola în mână, în urma lui doctorul Pilulă, apoi Şurubel şi Piuliţă, iar după ei — ceilalţi prichindei. Habarnam mergea în urma tuturor.
Fiecare ducea pe umăr o trăistuţă. Trăistuţele fuseseră cusute anume pentru ei de prichinduţe. În trăistuţe aveau plăcinte pentru drum, precum şi diferite seminţe de fructe, de legume şi flori din acelea care nu existau în Oraşul Florilor. Limonadă avea în fiecare buzunar câte un sâmbure de pepene.
Toate prichinduţele ieşiseră să-i petreacă pe prichindei. Multe dintre ele plângeau.
— Nu plângeţi, le-a spus Ştietot. Cândva o să mai facem un balon şi-o să venim la voi în zbor.
— Să veniţi primăvara, când înfloresc merii! îi sfătuiră prichinduţele. Primăvara e foarte frumos la noi.
Prichinduţele se opriră la marginea oraşului iar prichindeii o porniră pe cărarea dintre tufele de iarbă şi flori de câmp.
— La revedere! La revedere! strigau prichinduţele agitându-şi mâinile.
— La revedere! le răspundeau prichindeii.
Ochi-albaştri doar îşi agita mâna în tăcere.
Curând prichindeii se depărtară atât de mult că glasurile prichinduţelor abia dacă mai ajungeau până la ei.
— Habarnam! Habarnam! începu să strige deodată Ochi-albaştri. Habarnam se opri.
— Scrisoarea, Habarnam! Scrisoarea!
Habarnam dădu din cap în semn că da şi începu să-şi rotească pălăria.
— M-a auzit! se bucură Ochi-albaştri.
Curând călătorii deveniră ca nişte puncte abia vizibile, iar după aceea dispărură cu totul la o cotitură a drumului. Prichinduţele s-au împrăştiat pe la casele lor. Toate erau mâhnite.

Taka a scris pe tablă numai prostii și a semnat cu numele tău. Câștigă această bătălie ca să vadă doamna și colegii că el a scris.

Ți-a plăcut quizul făcut de acest user Kidibot?

Click să votezi!

Pentru că ți-a plăcut acest test ...

Provoacă-ți prietenii tăi să răspundă și ei!

Ne pare rău că un utilizator Kidibot a făcut un quiz atât de slab!

Probabil că a fost sabotat de către Crocobeți. Hai să-l îmbunătățim!

Spune-ne cum putem să-l îmbunătățim.

Ți-a plăcut quizul făcut de acest user Kidibot?

Click să votezi!

Pentru că ți-a plăcut acest test ...

Provoacă-ți prietenii tăi să răspundă și ei!

Ne pare rău că un utilizator Kidibot a făcut un quiz atât de slab!

Probabil că a fost sabotat de către Crocobeți. Hai să-l îmbunătățim!

Spune-ne cum putem să-l îmbunătățim.

Exemple de întrebări din quizul "Capitolul XXIX – Balul"

  • Cine le-a cusut trăistuţele?
  • De ce au hotărât ca întreaga călătorie să se desfăşoare pe jos?
  • Ce i-a propus Ochi-albaștri lui Habarnam?

Crezi că poți face un quiz mai bun decât Capitolul XXIX – Balul?

Click aici
Probleme cu Capitolul XXIX – Balul? Raportează!

Partener Principal:

Kidibot caută partener principal!

Susținători activi:

Kidibot este sustinut de Mega Image Kidibot este sustinut de Raiffeisen Bank Kidibot este sustinut de Mindblower Kidibot este sustinut de Interbrand Kidibot este sustinut de Zooku

Edituri prietene:

Kidibot este sustinut de Editura Niculescu Kidibot este sustinut de Editura Arthur

Parteneri educaționali:

Kidibot este sustinut de Știință și Tehnică Kidibot este sustinut de Astroclubul Bucuresti

Parteneri pentru românii din afara granițelor României:

Kidibot este sustinut de Ministerul pentru Rom\nii de Pretutindeni

KIDIBOT în lume:

USA | UK | CA | CH | ES | MD | IT | RO
Platforma Educațională Kidibot folosește cookie-uri funcționale și de trafic pentru a putea ajuta copiii să citească și să învețe mai mult.
Total time: 1.9512979984283 s