Capitolul XXVIII – Împăcarea

5 puncte bonus
4 rezolvări
Romană

Autor quiz: AlergatoareaRapida94

Împăcarea

A doua zi avu loc balul aşteptat cu atâta nerăbdare de toţi. În apropierea ringului de dans se înălţau, în toată splendoarea lor, chioşcurile frumos împodobite.
Ele străluceau în culori vii, întocmai unor căsuţe din turtă dulce. Pe deasupra ringului erau întinse sforicele de care atârnau mici lampioane şi steguleţe. Steguleţe şi lampioane asemănătoare erau agăţate în toţi copacii din jur. Fiecare copac semăna cu un brad gătit de anul nou.
La primul etaj al foişorului, din belşug împodobit cu flori, se instalase orchestra. Instrumentul prichinduţelor era harpa. Puteau fi văzute harpe foarte mici, care trebuiau purtate pe palmă; altele, puţin mai mari, erau ţinute pe genunchi; erau şi harpe mari, aşezate pe podea; iar una dintre ele era cu adevărat uriaşă: pentru a cânta la ea trebuia să te urci pe o scăriţă.
Deşi nu se înserase încă, toată suflarea era adunată în jurul ringului, aşteptându-i pe invitaţii din Oraşul Zmeelor. Cel dintâi sosi Cuişor. Cămăşuţa strălucea pe el, era spălat şi pieptănat. E adevărat că în creştetul capului rămăsese un vârtej ca o creastă de cocoş, dar, oricum, se vedea că avusese de furcă cu pieptănătura.
— Uite, acuma arăţi ca un adevărat prichindel, îi spuse Pisicuţa. Probabil că-ţi place şi dumitale când eşti aşa de gătit şi curăţel.
— Bineînţeles, fu de acord Cuişor, netezindu-şi cămaşa.
Îndată după Cuişor sosiră Elice şi Covrig, iar în urma lor începură să-şi facă apariţia şi alţi locuitori din Oraşul Zmeelor.
Cu toate că nimeni nu-i chemase, fiecare se scuza că a venit doar să mulţumească prichinduţelor pentru fructe, dar pe loc primeau invitaţia de a rămâne la bal.
Habarnam stătu pitit, într-adevăr, în desişul de păpădii, până începu balul. În realitate, el nu stătea pitit ci se întinsese pe iarbă, adică, la drept vorbind, dormea, însă, îndată ce văzu că prichindeii încep să se adune, ieşi de acolo şi o porni direct spre ring.
De cum îl văzură, aceştia începură să strige:
— A, mincinosule, ai şi sosit? Hai, vino şi povesteşte cum zburai tu cu picioarele în sus!
— Haide, spune cum ai mâncat tu pilaf de nori! începu să strige Gogoaşă.
Habarnam se simţi grozav de jignit. El întoarse spatele tuturor şi porni încotro vedea cu ochii. Prichindeii continuau să râdă şi să strige în urma lui, dar el nu-i mai auzea.
Mergând la întâmplare, se trezi la marginea oraşului, se izbi de un gard şi-şi făcu un cucui în frunte. Oprindu-se, îşi ridică privirea şi văzu că pe gard scria: “Habarnam e măgar!”
“Ei, poftim! zise el. Acum au început să apară şi inscripţii pe garduri despre mine.”
Nu există cuvinte care să arate mila teribilă ce-l cuprinse pe Habarnam pentru propria-i persoană!
Se propti cu fruntea în gard şi lacrimile porniră să-i curgă şiroaie.
— Vai, cât sunt de nefericit! spunea el. Toţi râd de mine! Toţi mă dispreţuiesc! Şi nimeni, nimeni pe lume nu mă iubeşte!
Stătu multă vreme aşa, cu fruntea lipită de gard, în timp ce lacrimile îi curgeau fără încetare.
Deodată simţi mâna cuiva pe umăr, iar o voce duioasă îi spuse:
— Nu plânge, Habarnam.
Se răsuci şi o văzu pe Ochi-albaştri.
— Nu plânge, repetă ea.
Habarnam îi întoarse spatele, se agăţă cu mâinile de gard şi începu să urle şi mai tare. Ochi-albaştri îl mângâie în tăcere pe umăr. Habarnam îşi smuci umărul, încercând să-i dea jos mâna, ba chiar începu să bată din picioare.
— Ei haide, nu mai fi atât de încăpăţânat! îi zise ea punând multă căldură în glas. Doar eşti un prichindel blând şi bun. Ai vrut să le arăţi şi mai bun şi de aceea ai început să te lauzi şi să ne minţi. Dar de-acum n-o să mai faci aşa ceva. N-o să mai faci?
Habarnam tăcea.
— Hai, spune că n-o să mai faci. Doar eşti bun.
— Nu, eu sunt rău!
— Bine, dar există alţii şi mai răi.
— Nu, eu sunt cel mai rău…
— Nu-i adevărat! Cuişor era şi mai rău decât dumneata. Dumneata n-ai făcut niciodată ticăloşiile pe care le făcea Cuişor şi, până la urmă, s-a îndreptat şi el. Înseamnă că dacă vrei poţi să devii şi dumneata mai bun. Promite că n-ai să mai faci ce-ai făcut şi că ai să-ncepi o viaţă nouă. Să nu ne mai amintim de trecut.
— Ei, mă rog, n-o să mai fac! mormăi Habarnam morocănos.
— Uite, aşa e bine! se bucură Ochi-albaştri. De-acum o să te străduieşti să fii cinstit, curajos, înţelept, o să faci fapte bune şi n-o să mai simţi nevoia să scorneşti tot felul de bazaconii ca să-ţi dai importanţă. Nu-i aşa?
— Aşa e, răspunse Habarnam. O privi cu tristeţe pe Ochi-albaştri şi-i zâmbi printre lacrimi. Ochi-albaştri îl luă de mână:
— Să mergem acolo unde se află şi ceilalţi.
Curând ajunseră lângă ringul de dans. Gogoaşă, văzându-l pe Habarnam că se întoarce împreună cu Ochi-albaştri răcni cât îl ţinea gura:
— Habarnam-mincinosul! Habarnam-mă-garul!
— Povesteşte-ne cum ai înghiţit norul! strigă Limonadă.
— Să vă fie ruşine, prichindeilor! se răsti la ei Ochi-albaştri. De ce-l necăjiţi?
— Dar el de ce-a minţit? întrebă Gogoaşă.
— Oare v-a minţit pe voi? se miră Ochi-albaştri. El ne-a minţit pe noi, iar voi aţi tăcut cu toţii, aşa că aţi fost părtaşi la minciuna lui!
— Nici voi nu sunteţi mai buni ca el! exclamă Fulg-de-nea. Ştiaţi că minte şi se laudă şi nimeni nu l-a oprit. Nimeni nu i-a spus că nu e bine să facă aşa ceva. Şi atunci, prin ce sunteţi voi mai buni decât el?
— Dar noi nici nu spunem că suntem mai buni, ridică din umeri Gogoaşă.
— Atunci nu-l mai necăjiţi, de vreme ce nici voi nu sunteţi mai buni! se amestecă în vorbă Pisicuţa. Alţii, în locul vostru,
l-ar fi ajutat demult să se îndrepte.
Lui Gogoaşă şi lui Limonadă le fu ruşine şi încetară să-l mai necăjească pe Habarnam.
Rândunica se apropie de el şi-i spuse:
— Bietul de tine! Ai plâns? Te-au necăjit? Aşa sunt prichindeii, nesocotiţi, dar noi o să te apărăm. N-o să permitem nimănui să te necăjească. Se trase puţin într-o parte şi le şopti prichinduţelor: Cu el trebuie să ne purtăm mai blând. A greşit şi a fost pedepsit pentru asta, dar acuma îi pare rău şi o să se poarte frumos.
— Bineînţeles! reluă Pisicuţa. Şi nu e bine să fie provocat. O să se înfurie şi va deveni iarăşi rău. Însă dacă îi vom arăta înţelegere, îşi va simţi cu mai multă putere vina şi se va îndrepta mai repede.
Prichinduţele făcură cerc în jurul lui Habarnam şi căutară
să-i arate cât mai multă înţelegere. Habarnam spuse:
— Înainte nu vroiam să am de-a face cu prichinduţele şi credeam că prichindeii sunt mai buni decât ele, dar acuma văd că nu sunt deloc mai buni. Prichindeii n-au făcut altceva decât să mă provoace, iar prichinduţele mi-au luat apărarea. De acuma voi fi întotdeauna prieten cu prichinduţele.

Duo Bro a aruncat cu miros hipnotic, să te facă să nu-ți mai placă cititul și învățatul. Ține-ți respirația 2 secunde și pe urmă învinge-l în această luptă.

Exemple de întrebări din quizul "Capitolul XXVIII – Împăcarea"

  • Ce străluceau în culori vii?
  • Cuvânt cu sens asemănător pentru ”milă”.
  • Cine avea o cămașa strălucitoare?

Crezi că poți face un quiz mai bun decât Capitolul XXVIII – Împăcarea?

Click aici
Probleme cu Capitolul XXVIII – Împăcarea? Raportează!

Partener Principal:

Kidibot caută partener principal!

Susținători activi:

Kidibot este sustinut de Mega Image Kidibot este sustinut de Raiffeisen Bank Kidibot este sustinut de Mindblower Kidibot este sustinut de Interbrand Kidibot este sustinut de Zooku

Edituri prietene:

Kidibot este sustinut de Editura Niculescu Kidibot este sustinut de Editura Arthur

Parteneri educaționali:

Kidibot este sustinut de Știință și Tehnică Kidibot este sustinut de Astroclubul Bucuresti

Partneri pentru românii din afara granițelor:

Kidibot este sustinut de Ministerul pentru Rom\nii de Pretutindeni

KIDIBOT în lume:

USA | UK | CA | MD | IT | RO
Platforma Educațională Kidibot folosește cookie-uri funcționale și de trafic pentru a putea ajuta copiii să citească și să învețe mai mult.
Total time: 1.6099820137024 s