Capitolul I – Prichindeii din Orașul Florilor

12 puncte bonus
8 rezolvări
Romană

Autor quiz: AlergatoareaRapida94

0
(0)

Prichindeii din Orașul Florilor

Era odată un oraş de basm, locuit de prichindei. Li se spunea prichindei pentru că erau mici, mici de tot.
Oricare dintre ei nu era mai înalt decât un castravete, şi nici acela prea mare. Însă oraşul lor era tare frumos. Pe lângă fiecare casă creşteau o sumedenie de flori: margarete, romaniţe, păpădii. Până şi străzile la ei aveau nume de flori: strada Campanulelor, aleea Romaniţelor, bulevardul Albăstrelelor. Iar oraşul se numea chiar Oraşul Florilor. Şi era aşezat pe malul unui pârâu. Prichindeii îi ziceau apei acesteia Pârâul Castraveţilor pentru că pe malul lui creşteau foarte mulţi castraveţi.
Pe celălalt mal al pârâului se întindea pădurea. Prichindeii îşi făceau bărcuţe din coajă de mesteacăn, treceau pârâul şi se afundau în pădure după fructe, după ciuperci sau după alune. Micuţi cum erau, le venea greu să culeagă poamele sălbatice, şi când era vorba de alune, trebuiau să se caţăre pe trunchiurile înalte, ducând cu ei un fierăstrău. Asta pentru că nici unul dintre prichindei n-ar fi putut rupe o alună numai cu mâinile goale — ele trebuiau desprinse cu ajutorul fierăstrăului. Şi ciupercile le retezau tot cu fierăstrăul. Tăiau de jos ciuperca, lângă rădăcină, după aceea o fierăstruiau în părţi mai mici, apoi o cărau acasă bucată cu bucată.
Prichindeii erau şi ei de două feluri: prichindei băieţei şi prichindei fetiţe adică prichinduţe. Prichindeii purtau întotdeauna fie pantaloni lungi, fie pantalonaşi scurţi cu brete le, iar prichinduţelor le plăcea să se îmbrace cu rochiţe din materiale pestriţe, viu colorate. Prichindeii nu se prea omorau cu pieptănatul, de aceea se tundeau cât mai scurt, în schimb prichinduţele aveau un păr lung până aproape de talie. Se străduiau să-şi facă tot felul de pieptănături dichisite, îşi împleteau părul în cozi lungi, prinzând în ele panglici şi fundiţe. Mulţi prichindei se mândreau că ei sunt prichindei şi nici nu voiau să audă de prichinduţe. Iar prichinduţele se mândreau că ele sunt prichinduţe şi se fereau să se împrietenească cu prichindeii. Dacă vreo prichinduţă întâlnea pe stradă un prichindel, de cum îl zărea, îndată trecea pe cealaltă parte a străzii. Şi foarte bine făcea, pentru că printre prichindei erau destui din aceia care nu puteau trece liniştiţi pe lângă o prichinduţă – negreşit îi spuneau o vorbă urâtă sau o îmbrânceau, ba şi mai rău, o trăgeau de cozi. Bineînţeles că nu toţi prichindeii erau aşa, însă asta nu le stătea scris pe frunte, şi de aceea prichinduţele socoteau că e mai cuminte să treacă din vreme pe partea cealaltă a străzii, să nu dea nas în nas cu ei. Din pricina asta mulţi prichindei le ziceau prichinduţelor băţoasele — poftim, ce nume le-au mai scornit! — iar multe prichinduţe le spuneau prichindeilor bătăuşi şi alte porecle jignitoare.
Unii dintre cititori vor spune, din capul locului, că toate astea sunt, de bună seamă, scorneli, că în realitate nu există asemenea prichindei. Dar, la drept vorbind, nimeni nu susţine că ei ar exista cu adevărat. Una este realitatea în viaţă şi cu totul alta într-un oraş de basm. În oraşul de basm poate exista orice.
Într-o căsuţă de pe strada Campanulelor locuiau laolaltă şaisprezece prichindei. Cel mai de seamă dintre ei era un prichindel numit Ştietot. Îl porecliseră Ştietot pentru că într-adevăr ştia foarte multe lucruri.
Şi ştia foarte multe pentru că citea fel de fel de cărţi. La el, pe masă, pe sub masă, pe pat, pe sub pat, numai cărţi şi iar cărţi. Nu găseai un locşor în odaia lui în care să nu dai de cărţi. Datorită cărţilor citite Ştietot devenise foarte înţelept. De aceea toţi îi dădeau ascultare şi-l iubeau nespus.
Ştietot purta întotdeauna haine negre, iar când se aşeza la masă, cu ochelarii pe nas şi începea să citească o carte, semăna leit cu un profesor.
În aceeaşi căsuţă mai locuia vestitul doctor Pilulă, cel care-i vindeca pe pitici de orice boală. El umbla îmbrăcat mereu în halat alb, şi pe cap cu o tichie tot albă, cu pompon. Mai locuiau aici renumitul mecanic Şurubel cu ajutorul său – Piuliţă; locuia apoi Zahăr Zaharescu Limonadă, care ajunsese celebru pentru că îi plăcea la disperare apa gazoasă cu sirop. Era un pitic foarte politicos. Pretindea să i te adresez cu numele întreg şi strâmba din nas când cineva îi spunea pur şi simplu: măi, Limonadă. Mai locuia în casa asta vânătorul Glonţişor. El îl avea pe căţeluşul Strop şi mai avea o puşcă cu dopuri. Veneau apoi la rând pictorul Acuarelă, muzicantul Guslă şi alţi prichindei: Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, cei doi fraţi Posibil şi Probabil. Însă cel mai vestit dintre toţi era prichindelul zis Habarnam.
Îl porecliseră Habarnam pentru că nu ştia nimic.
Acest Habarnam purta o pălărie albastră-albastră, pantaloni galben-canar şi o bluziţă portocalie cu cravată verde. Îi plăceau lui culorile tari. Astfel, gătit ca un papagal, Habarnam hoinărea zile-n şir prin oraş şi născocea fel de fel de aiureli pe care le povestea tuturor.
În afară de asta le jignea cu orice prilej pe prichinduţe. De aceea, cum îi zăreau de departe bluziţa portocalie, prichinduţele făceau calea-ntoarsă şi se ascundeau în casele lor. Habarnam avea un prieten, pe numitul Peticel de pe strada Margaretelor. Cu Peticel, Habarnam putea pălăvrăgi ore întregi. Se certau de douăzeci de ori pe zi şi tot de douăzeci de ori pe zi se împăcau.
Habarnam devenise cunoscut mai ales datorită următoarei întâmplări:
Tot hoinărind prin oraş, se trezi în câmp. În jur — ţipenie de om. Tocmai atunci trecu pe acolo în zbor un cărăbuş. Fără să-l bage de seamă, cărăbuşul îl lovi pe Habarnam drept în ceafa. Habarnam se duse de-a dura la pământ. Cărăbuşul îşi văzu de drum şi se pierdu în depărtare. Habarnam sări în picioare şi începu să iscodească în toate părţile, doar-doar îl va descoperi pe cel care-1 trântise. Dar nu văzu pe nimeni.
„Oare cine m-a lovit? se întreba Habarnam. Poate a căzut ceva din cer?”
Îşi dădu capul pe spate şi privi în sus, dar nici acolo nu zări nimic. Doar soarele strălucea luminos deasupra capului său.
„Înseamnă că a dat peste mine ceva de la soare, hotărî Habarnam. Desigur, s-a desprins o bucată din soare şi m-a lovit în cap.”
Porni grăbit spre casă, dar pe drum întâlni un cunoscut de-al său, căruia-i spuneau Lentilă.
Acest Lentilă era un astronom renumit. Din nişte cioburi de sticlă îşi făcea o lentilă. Dacă te uitai prin lentila asta la lucrurile din jur, ţi se păreau mult mai mari. Din câteva lentile a meşterit o lunetă mare, prin care puteai privi luna şi stelele. Aşa a devenit el astronom.
— Ascultă, Lentilă, i-a zis Habarnam. Auzi ce mi s-a întâmplat: s-a desprins o bucată de soare şi m-a lovit în cap.
— Nu mai spune, Habarnam! izbucni în rîs Lentilă. Dacă s-ar fi desprins o bucată din soare, te-ar fi strivit de rămâneai acolo lat. Că doar soarele e foarte mare. E mai mare decât întregul nostru Pământ.
— Nu-i adevărat, răspunse Habarnam. Eu cred că soarele nu-i mai mare decât o farfurie.
— Ni se pare doar că e aşa, pentru că soarele e foarte departe de noi. Soarele e un uriaş glob incandescent. Am văzut asta prin luneta mea. Dacă s-ar desprinde din soare fie şi numai o mică părticică — ar distruge în întregime oraşul nostru.
— I-auzi! se miră Habarnam. Nu ştiam că soarele-i atât de mare. Mă duc să le spun şi la ai noştri, s-ar putea ca ei să nu fi aflat încă nimic despre asta. În să tu mai uită-te o dată la soare, tot prin luneta aia a ta, nu cumva să fie ştirbit într-o parte!
Habarnam porni spre casă povestindu-le la toţi cei pe care-i întâlnea:
— Fraţilor, ştiţi cum e soarele? E mai mare decât tot Pământul nostru. Da, aşa e soarele. Şi să ştiţi, fraţilor, că din soare s-a desprins o bucată care zboară drept către noi.
În curând o să cadă şi o să ne strivească pe toţi. Mare nenorocire ne aşteaptă. N-aveţi decât să vă duceţi să-l întrebaţi pe Lentilă.
Râdeau cu toţii, deoarece îl cunoşteau pe palavragiul de Habarnam. Iar Habarnam porni în goană spre casă şi se puse pe răcnit:
— Fraţilor, Salvaţi-vă! Se prăbuşeşte bucata!
— Care bucată? îl întrebau.
— Bucata, fraţilor! S-a rupt o bucată din soare. Şi când o să detune acuşica, s-a zis cu noi. Ştiţi cum e soarele? E mai mare decât tot Pământul nostru.
— Da’ ştiu că le născoceşti!
— Nu născocesc nimic. Aşa mi-a spus Lentilă. A văzut ci prin luneta lui.
Au ieşit cu toţii în curte şi au început să se uite la soare.
S-au uitat, s-au tot uitat, până ce au început să le lăcrimeze ochii. Şi cum nu mai vedeau bine, începu să li se pară ca, într-adevăr, soarele e ştirbit. Iar Habarnam răcnea înainte:
— Salvaţi-vă care cum poate! E prăpăd!
Se repeziră cu toţii să-şi adune lucrurile. Acuarelă îşi înşfăcă vopselele şi pensula, Guslă – instrumentele muzicale: vioara, balalaica şi trombonul de alamă.
Doctorul Pilulă se frământa căutând prin toată casa mica farmacie portativă, care se rătăcise pe undeva. Gogoaşă îşi înhăţă galoşii şi umbrela şi ieşi în goana mare, dar abia trecuse de poartă când se auzi deodată glasul lui Ştietot:
— Liniştiţi-vă, fraţilor! Nu e nici o primejdie. Parcă voi nu ştiţi că Habarnam e un palavragiu? A născocit toate astea.
— Am născocit? răcni Habarnam. N-aveţi decât să vă duceţi să-l întrebaţi pe Lentilă.
Porniră în goană către Lentilă şi acolo se lămuri că totul nu era decât o scorneală a lui Habarnam. Ei, şi ce veselie a fost! Râdeau cu toţii de Habarnam şi ziceau:
— Ne mirăm doar de noi, cum de te-am crezut!
— Iar eu, pe cât îmi dau seama, nu mă mir deloc! răspunse Habarnam. Pentru că eu am crezut cu adevărat.
Iată ce caraghios era acest Habarnam.

Pinkbrain o sa-ti arunce cu gelatina pe creierul colegilor. Castiga aceasta batalie ca sa eviti asta!

Îți place quiz-ul făcut de acest user Kidibot?

Click să votezi!

Pentru că ți-a plăcut acest test ...

Provoacă-ți prietenii tăi să răspundă și ei!

Ne pare rău că un utilizator Kidibot a făcut un quiz atât de slab!

Probabil că a fost sabotat de către Crocobeți. Hai să-l îmbunătățim!

Spune-ne cum putem să-l îmbunătățim.

Exemple de întrebări din quizul "Capitolul I – Prichindeii din Orașul Florilor"

  • Ce unealtă foloseau prichindeii pentru a culege ciuperci și alune?
  • Habarnam avea un prieten. Cine este?
  • Cine este piticul foarte politicos care pretindea să i te adresezi cu numele întreg?

Crezi că poți face un quiz mai bun decât Capitolul I – Prichindeii din Orașul Florilor?

Click aici
Probleme cu Capitolul I – Prichindeii din Orașul Florilor? Raportează!

Partener Principal:

Kidibot caută partener principal!

Susținători activi:

Kidibot este sustinut de Mega Image Kidibot este sustinut de Raiffeisen Bank Kidibot este sustinut de Mindblower Kidibot este sustinut de Interbrand Kidibot este sustinut de Zooku

Edituri prietene:

Kidibot este sustinut de Editura Niculescu Kidibot este sustinut de Editura Arthur

Parteneri educaționali:

Kidibot este sustinut de Știință și Tehnică Kidibot este sustinut de Astroclubul Bucuresti

Partneri pentru românii din afara granițelor:

Kidibot este sustinut de Ministerul pentru Rom\nii de Pretutindeni

KIDIBOT în lume:

USA | UK | MD | IT | RO
Platforma Educațională Kidibot folosește cookie-uri funcționale și de trafic pentru a putea ajuta copiii să citească și să învețe mai mult.
Total time: 1.1092371940613 s